Sanatos si dupa varsta de 50 de ani

Eu am deja peste 50 de ani si consider că sunt în cea mai bună formă a vieţii mele.
După 50 de ani am terminat primul meu triathlon şi prima cursă de biciclete de 300km.
Iată 10 indicaţii pentru a rămâne în formă după vârsta de 50 de ani.
Mai întâi, 50 şi 60 de ani nu înseamnă că sunteţi bătrâni, vă puteţi şterge cuvântul ăsta din vocabular.
50 şi 60 de ani reprezintă punctul culminant al vieţii voastre. Eu consider că o abordare holistică a sănătăţii nu e doar fizică,
dar şi mentală. Dacă vă comportaţi şi vă simţiţi tineri, veţi fi tineri!
Deci, iată sfaturile mele pentru a vă menţine în formă după 50 de ani.
În primul rând, dezvoltaţi-vă pasiunea, pensionarea e aproape.
Nu fiţi unul din acei oameni care pleacă de la serviciu în ultima zi ca şi cum ar pleca de la o înmormântare.
Înainte de a vă pensiona trebuie să vă găsiţi pasiunea în viaţă, pentru ca la pensie să v-o puteţi dezvolta.
Numărul doi – voluntariatul, faceţi ceva pentru ceilalţi,
E de fapt egoist să faceţi ceva pentru ceilalţi, pentru că şi voi câştigaţi, poate chiar mai mult.
Numarul 3 – citiţi cel puţin o carte pe lună!
Cititul e excelent, în primul rând pentru că te face să gândeşti.
Îţi umple mintea cu tot felul de idei la care nu te-ai fi gândit până atunci,
idei despre călătorii, lucruri pe care vrei să le construieşti, lucruri pe care vrei să le faci,
îţi activează creierul.
E şi o componentă importantă a programului de reducere a stresului.
Aţi observat ceva interesant? V-am dat primele trei metode de a rămâne în formă după 50 de ani,
şi nu am menţionat încă nimic de exerciţii sau nutriţie.
Asta pentru că atitudinea face totul, şi dacă sunteţi mental implicaţi, şi plini de viaţă,
aveţi mult mai mari şanse de a vă atinge obiectivele şi de a fi învigoraţi de ele.
Deci să mergem la numărul 4, găsirea unui sport pentru pensionare.
Poate că aţi găsit deja ceva ce vă place, dar poate nu, acum e momentul să exploraţi
lucruri noi, nu contează ce e atâta timp cât vă menţine activi şi iubiţi ce faceţi.
Dacă aveţi deja un sport dar e ceva mai periculos, e recomandat să vă găsiţi un sport mai specific vârstei, care nu prezintă atâtea pericole.
Numărul 5 – Dieta. Mâncaţi pe cât puteţi hrană neprocesată, adică legume, fructe, cereale integrale, evitaţi mâncarea care vine în pungi sau conserve.
Numărul 6 – faceţi exerciţiile fizice parte a fiecărei zile.
Găsiţi un stil de exerciţii care vă pică bine, pot fi exerciţii normale sau ridicări de greutăţi, nu contează atâta timp cât vă place.
Fiind puternic îmbunătăţeşte calitatea vieţii, ce rost are să trăieşti până la 90 de ani dacă nu poţi face lucrurile care îţi plac,
fie că e vorba de alergare sau doar de grădinărit.
Numărul 7 – faceţi exerciţiile cardio-vasculare parte integrantă din viaţa voastră.
Pentru cei peste 50 ani, principala problemă de sănătate e cardio-vasculară.
Dacă nu aţi reuşit să vă faceţi un program, sfatul meu e să vă luaţi un câine.
Pentru că un câine e o responsabilitate mare şi vă obligă să faceţi cardio plimbându-l afară de două ori pe zi.
S-a dovedit că cei care au câini trăiesc o viaţă mai sănătoasă.
Dar nu cumpăraţi un pui, adoptaţi un câine care are nevoie de o casă.
Numărul 8 – aruncaţi-vă ceasul cu alarmă. Singurul scop al unui ceas e să se asigure că nu dormiţi suficient.
Lipsa somnului provoacă multe probleme: tensiune ridicată, stres accentuat, grăsime corporală în exces. Aruncaţi ceasul, dormiţi suficient.
Numărul 9 – faceţi mai întâi lucrurile importante şi uitaţi de restul.
Tocmai am terminat de creat un curs pentru administrarea timpului, uitaţi-vă prin el pentru a vedea care ar trebui să vă fie priorităţile.
Somnul e important pentru sănătate, trataţi-l cu prioritate. După cum ziceam, aruncaţi ceasul cu alarmă pentru a dormi suficient.
Numărul 10, ultimul şi foarte important, preluaţi controlul sănătăţii voastre şi asumaţi-vă responsabilitatea pentru ea.
Doctorii vă pot ghida, dar 95% depinde de voi ca să vă menţineţi sănătoşi.
Chiar când e vorba de operaţie, chirurgul poate repara problema, dar atitudinea şi acţiunile voastre după operaţie o pot transforma într-un succes sau o ratare.
Trebuie să vă asumaţi responsabilitatea pentru sănătatea voastră.
Spre exemplu, dacă eşti stresat şi medicul îţi dă medicamente pentru stres, fă ce zice medicul, dar încearcă să nu mai ai nevoie de ele,
fă un curs de yoga, încearcă exerciţii de respiraţie, fă lucruri pentru a scăpa de medicamente, preia controlul.
La fel, dacă vă dă medicamente pentru colesterol ridicat, faceţi ce zice el dar încercaţi să nu mai aveţi nevoie de ele,
lucraţi din greu la nutriţie, mâncaţi multe legume, multe fibre, mâncaţi alimente care sunt dovedite că scad colesterolul, incercaţi să scăpaţi de medicamente.
Astea au fost cele zece sfaturi ale mele pentru a rămâne sănătoşi la vârsta a treia. E o componentă mentală, lucruri care să vă menţină creierul şi atitudinea tinere,
şi o componentă fizică care să vă păstreze corpul tânăr şi în formă.
E o abordare holistică de care aveţi nevoie dacă vreţi să rămâneţi în formă şi să vă simţiţi tineri.
Asta a fost tot pentru săptămâna aceasta, fiţi sănătoşi!