Terapia prin inversie (partea 3)

terapia prin inversie si sistemul limfatic

Când dormim, o activitate ce nu presează discurile, acestea se dilată absorbind lichid și nutrienți, lungind coloana cu până la 2cm.

Folosirea unei mese de inversie e o altă activitate ce nu presează discurile și oferă numai beneficii. Când ne relaxăm, coloana se întinde. Spațiul dintre vertebre se va mări, scăzând presiunea asupra discurilor. Iar asta încurajează irigarea acelor discuri.

Terapia prin inversie reduce stresul

Corpul vă va anunța când sunteți stresați prin dureri de spate și gât, dureri de cap și încordări musculare. E modul în care organismul protestează împotriva stresului, forțându-vă să reduceți ritmul.

În cel mai rău caz, terapia prin inversie e o cale grozavă de a face o pauză și a vă relaxa. Întinderea întregului corp e înviorătoare și reduce tensiunile musculare. De secole, practicanții de Yoga au recunoscut conceptul inversiei trupului pentru relaxare. Pozitia de stat în cap e o formă de „schimbare a posturii”, inversând sensul gravitației, și e considerată o formă de terapie de inversie. Nu oricui îi place să stea în cap, astfel că o masă de inversie devine o alternativă mai ușoară, adăugând și beneficiul decompresiei încheieturilor.

Inversia ajută circulația și curățarea sângelui și a limfei

terapia prin inversie si sistemul limfatic
Sistemul Limfatic

Sistemul cardiovascular e constituit din inimă, vene, artere, și capilare. E sistemul de transport al organismului, ducând hrană și oxigen la celule. Inima pompează sânge: sângele oxigenat pornește de la plămâni prin artere iar sângele plin de toxine se întoarce prin vene pentru a fi curățat și oxigenat. Sistemul cardiovascular recuperează sânge și din picioare și trunchiul inferior, lucrând împotriva gravitației. Terapia prin inversie ajută acest proces prin manipularea gravitației.

Spre deosebire de sistemul cardiovascular, cel limfatic nu are o pompă. Doar contracțiile și extensiile alternante ale mușchilor duc limfa în sus prin capilare și valve cu un singur sens pentru a fi curățată. Inversând corpul, astfel încât gravitația să ajute în loc de a îngreuna, aceste valve ce permit trecerea limfei într-un singur sens ajută la împingerea lichidului limfatic spre piept. Cu cât mai repede e curățat acest lichid, cu atât mai repede dispar durerile și tensiunile musculare.

continuare -> partea 4